Tocamai ce mi-am luat privirile de la un tablou a carui imagine m-a sensibilizat si totodata m-a rascolit. In acest tablou vad o femeie trecuta de 65 de ani care mananca ceva varza calita la o cantina de batrani crestina...Cu o privire bucuroasa si plina de speranta mananca ceea ce i s-a dat...parca spune un multumesc. Incerc sa mi-o imaginez pe aceasta femeie in tineretea ei, cu familia langa ea, fara sa se gandeasca macar o clipa poate la batranetea care o va trai cu asa mare greu. In situatia acestei femeie sunt mii sau poate zeci de mii de alti batrani, batrani care niciodata nu au visat ca la batranete o sa traiasca o asemenea drama. Imi aduc aminte ca in vara anului trecut eram in Bucuresti si treceam des pe langa o batranica slaba,cu pielea zbarcita, care statea pe un gard si nu zicea nimic...traia din mila celor ce treceau pe langa ea...
E atata durere in lume...asa de multi oameni care plang si asteapta ca cineva sa ii asculte, asa de multi oameni care asteapta o mana de ajutor,un zambet,o coaja de paine,o vorba buna care de multa vreme nu le-a mai fost adresata... Atatea inimi zdrobite, asa de multi copii au ramas fara parinti...Oriunde iti intorci capul vezi durere...durere ce se pare ca noi nu o intelegem. Stiti ce ma doare pe mine si ma revolta? Ma doare ca noi nu facem nimic. Cantam si zicem ca suntem generatia care va schimba Romania dar mi-e frica sa nu fim o generatie pierduta daca nu ne trezim. Dumnezeu vrea sa fim generatia de azi dar pentru aceasta are nevoie de tineri sensibili la nevoile celor din jur.Haideti sa fim o Evanghelie vie si deschisa, traind ceea ce credem si punand in aplicare ceea ce stim si am invatat.